Astăzi, la ora 08:12, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină la un accident rutier, în localitatea Turț.
La fața locului s-au deplasat 7 cadre militare cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și o ambulanță de prim ajutor SMURD B2 din cadrul Punctului de lucru Turț.
Forțele de intervenție ajunse la locul intervenției au constatat că un autoturism a părăsit partea carosabilă intrând într-un parapet. În autoturism au fost două persoane care au fost preluate de echipajul medical pentru acordarea primului ajutor, acestea fiind conștiente.
În sprijin, la locul intervenției s-a deplasat și ambulanța de Terapie Intensivă Mobilă cu medic. Victimele, o persoană de sex masculin în vârstă de 56 ani și o persoană de sex feminin în vârstă de 52 ani, prezintă politraumatisme și vor fi transportate la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare.
Ambele victime se aflau în autoturism în momentul producerii accidentului.