La data de 10 mai, în jurul orelor 17:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați verbal de către o femeie de 24 ani, despre faptul că ar fi fost agresată verbal și fizic de către soțul ei, în vârstă de 26 ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă.
Astfel, a fost întocmit formularul de evaluare a riscului și emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului de 26 de ani, pe o perioadă de 5 zile, prin care acesta are obligația de a păstra o distanță minimă de 50m față de femeie, precum și față de domiciliu sau locul de muncă al acesteia.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.