Polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident de muncă la o societate situată în Parcul Industrial Sud-Satu Mare.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că o femeie de 57 de ani, din Satu Mare, în calitate de angajat al societății respective, ar fi alunecat pe un suport metalic amplasat pe pardoseala halei de producție, suferind leziuni la nivelul membrului inferior stâng.
În cauză, cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă.