Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat, zilele trecute, doi cetățeni români care erau căutați de autoritățile din țara noastră pentru executarea unor măsuri dispuse de instanțe.
Cei doi au fost predați polițiștilor din cadrul IPJ Satu Mare pentru continuarea procedurilor legale.
Primul caz a fost înregistrat duminică, 7 iunie, în jurul orei 18:00. Polițiștii de frontieră ai Sectorului Poliției de Frontieră Petea, aflați în misiune pe ruta Satu Mare–Petea, au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 47 de ani din județul Mureș. În urma verificărilor efectuate prin intermediul aplicației eDAC, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul figura ca persoană urmărită la nivel național. Pe numele său, Judecătoria Iași a emis, la data de 23 mai, un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, după ce a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală asupra unui minor.
Al doilea caz a avut loc sâmbătă, 6 iunie, în jurul orei 13:00, pe traseul Peleș–Lazuri. Polițiștii de frontieră au oprit pentru verificări un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani din județul Suceava. În urma consultării bazelor de date prin aplicația eDAC, s-a stabilit că acesta era urmărit de autorități, pe numele său fiind emis un mandat european de arestare de către Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, la data de 28 mai, pentru infracțiunea de complicitate la furt calificat.
Cei doi cetățeni români au fost predați de către polițiștii de frontieră unor echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare pentru luarea măsurilor legale în astfel de cazuri.