Regulile de examen au fost transmise de către Ministerul Educației, iar accesul candidaților în centrele de concurs este permis până la ora 8.00. Durata probei scrise este de 4 ore. Anul acesta, inspecțiile la clasă nu o să mai fie luate în considerare în calculul mediei finale.
Aproape 33.000 de candidați s-au înscris la concursul național de Titularizare 2023, potrivit datelor Ministerului Educației. La nivelul județului Satu Mare s-au înscris 475 de candidați, care vor susține examenele în două centre de examen, respectiv la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” și Școala Gimnazială ”Grigore Moisil”.
Potrivit procedurii, „accesul candidaților în centrele de concurs este permis până la ora 8.00. Transmiterea plicurilor sigilate cu subiecte în sălile de concurs se realizează de către președinte și secretarul comisiei din centrul de concurs sau de membrii desemnați de președintele comisiei din centrul de concurs, astfel încât la ora 9:00 acestea să se poată desface în prezența candidaților.”
Candidații care nu sunt prezenți în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susține proba scrisă.
După ce a fost deschis plicul cu subiectele, niciun candidat nu mai poate intra sau părăsi sala, decât dacă predă lucrarea, subiectul primit, ciornele și semnează de predare, conform Ministerului Educației. În cazuri excepționale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoțit obligatoriu de unul dintre profesorii asistenți până la revenirea în sala de concurs. În această situație, timpul alocat rezolvării subiectelor nu se prelungește.
Candidații au obligația de a redacta lucrarea scrisă cu cerneală sau pix de culoare albastră; desenele/graficele se pot realiza și cu creion negru, după cum se arată în procedură. Este interzisă utilizarea instrumentelor de scris (stilou, pix) a căror cerneală se poate șterge.
Aceștia pot avea dicționare pentru disciplinele latină sau greacă veche (elină) și planurile de conturi pentru disciplina „economic, administrativ, poștă”.