Astfel, la data de 16 iulie, în jurul orei 04:39, un bărbat, de 31 de ani, din comuna Batarci, a condus un autoturism pe strada Decebal din municipiul Satu Mare și a adoptat un comportament agresiv prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.
Tot în weekend, patru conducători auto, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani au fost identificați, în trafic, în timp ce efectuau manevra de depășire pe un tronson de drum unde depășirea este interzisă.
De asemenea, șapte conducători auto, cu vârste cuprinse între 35 și 60 de ani, au condus autoturismele pe drumul public, după ce au consumat băuturi alcoolice. Testarea cu aparatul alcooltest a relevat valori cuprinse între 0,04 și 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.