pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Lt. col. Gheorghe BALAZS, comandantul CMJ Satu Mare, a trecut în rezervă

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Marți, 5 decembrie, la Centrul Militar Județean Satu Mare, într-un cadru festiv și plin de emoție, a avut loc ceremonia de trecerea în rezervă a domnului Lt. col. Gheorghe BALAZS. La eveniment a participat comandantul Centrului Militar Zonal Cluj, domnul colonel Paul-Dan SAGHIN.

Domnul locotenent - colonel GHEORGHE BALAZS își are originile în județul Sălaj, dar a copilărit în orașul Făgăraș, localitate unde a absolvit studiile gimnaziale și liceale.

După ce a urmat, în perioada 1993-1997, studiile Institutului militar de artilerie și geodezie ”Ioan Vodă” din Sibiu, a fost numit comandant pluton cercetare în Bateria stat major din cadrul Divizionului 12 Artilerie Antitanc „GURUSLĂU” din Carei și ulterior comandant pluton aruncătoare 120 mm (și comandant baterie tragere) în cadrul Batalionului 42 Infanterie din aceeași localitate unde a activat până în anul 2002, când, în luna noiembrie, a fost numit comandant pluton pionieri în cadrul companiei pionieri a Batalionului 52 Geniu „TISA” din garnizoana Satu Mare.

În cadrul acestei structuri, în perioada 2002-2012, domnul locotenent-colonel a îndeplinit ulterior mai multe funcții de comandă specifice carierei militare și s–a perfecționat atât prin pregătire personală cât și prin pregătire de specialitate, devenind specialist în arma geniu și dobândind competențe lingvistice de nivel profesional în ambele limbi oficiale ale NATO, engleza și franceza.

În perioada ianuarie-august 2011, domnul locotenent-colonel a executat o misiune externă în cadrul Comandamentului Întrunit al Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate din Afganistan, fapt ce i-a adus cu sine calitatea Veteran al Teatrelor de Operații.

armata gheorghe balazs trecere in rezerva 1

În perioada 2012-2014 domnul locotenent-colonel a urmat cursurile de master de conducere inter-arme ale Facultății de comandă și stat major din cadrul Universității Naționale de Apărare din București, iar în anul 2014, după absolvire, a fost repartizat la Batalionul 191 Infanterie „Radu Golescu” din Arad unde și-a desfășurat activitatea în funcția de șef de stat major. Ulterior, timp de trei ani a ocupat funcția de șef secție, în  cadrul Comandamentului Corpului NATO de Reacție Rapidă aflat în Istanbul sub comanda Turciei.

În anul 2017 a revenit în țară, fiind împuternicit la comanda Batalionului 52 Geniu „TISA” din Satu Mare, urmând ca, începând cu data de 01 martie 2018 să fie numit comandant al Centrului Militar Județean Satu Mare, iar ulterior, din ianuarie 2021, fiind numit și comandant al garnizoanei Satu Mare.

Pe timpul exercitării actului de comandă la nivelul Centrului Militar Județean Satu Mare și al garnizonei Satu Mare s-a implicat activ pentru îndeplinirea în volum complet a misiunilor și atribuțiunilor specifice, obținând rezultate foarte bune la controalele și verificările eșaloanelor superioare.

armata gheorghe balazs trecere in rezerva 2

Ca și rezumat, de-a lungul carierei militare, ofițerul, veteran al teatrelor de operații, și-a servit patria mai mult de 30 ani, din care timp de patru ani a reprezentat-o în străinătate, încadrând funcții pe toate treptele carierei militare, de la comandant pluton la comandant de unitate, în România, Turcia și Afganistan respectiv în garnizoanele Carei, Satu Mare, București, Arad și Istanbul, cu o scurtă dar intensă perioadă la Kabul, fiind recompensat de comandanții din țară și străinătate, pe lângă multiplele certificate de apreciere și de excelență, și cu Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 15, 20 și 25 de ani de activitate, cu Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene, cu Medalia NATO Non-Article 5 și cu Emblema de merit  „În Serviciul Armatei României“ cls. a II-a.

Îi mulțumim domnului locotenent-colonel Gheorghe BALAZS pentru devotamentul cu care și-a slujit țara și îi urăm PENSIE LUNGĂ ȘI UȘOARĂ, alături de cei dragi.

armata gheorghe balazs trecere in rezerva 3

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii