Vineri, în jurul orei 16.00, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Negrești-Oaș au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea persoanelor implicate și acordarea primului ajutor, în urma unui eveniment rutier produs între un autoturism și un microbuz, aparținând unei firme de transport.
La locul evenimentului a fost solicitat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Echipajele prezente, au acționat pentru acordarea asistenței medicale la fața locului și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Nu a fost necesar transportul persoanelor implicate în accident la unitățile spitalicești.