pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS
Conferință de presă Olimpia Satu Mare Conferință de presă Olimpia Satu Mare Foto: Valentin Păduraru

Cozma și Bretan au explicat cum a ajuns Olimpia la fundul sacului

Consilierul județean Adrian Cozma, membru în AGA la clubul Olimpia Satu Mare, împreună cu Ciprian Bretan,
fostul reprezentant al Consiliului Local în Comitetul Director al Olimpiei, au organizat astăzi, în sala de conferințe de la Stadionul Olimpia, o conferință de presă în care au prezentat ”fapte care au adus prejudicii CS FC Olimpia 2010 Satu Mare” de către fosta conducere a clubului, dar și situația financiară din acest moment de la clubul fanion al Sătmarului.

Adrian Cozma susține că în momentul de față Olimpia are datorii de 1,5 milioane de lei, iar până la sfârșitul anului 2016 clubul mai are nevoie de alți 700.000 lei pentru a-și desfășura activitatea. Referitor la modul în care s-au acumulat datoriile în ultimii ani la club, Cozma a prezentat ”câteva exemple de cum s-au risipt banii la Olimpia”:
- achiziție de cafea (în octombrie 2015 s-au cumpărat 36 kg de cafea în valoarea de 1.440 lei) și aparat de cafea în valoare de 3.400 lei (Bretan susține că pentru respectivul aparat s-a plătit și o chirie de 2.700 lei);
  • ”Acesta este un club sportiv, un club de fotbal. Eu nu am auzit la niciun club de fotbal ca un aliment important în realizarea performanței să fie cafeaua...”, a declarat Cozma.
- șase facturi de transport (octombrie 2013) cu valori cuprinse între 4.500 și 5.000 lei, toate decontate într-o lună pentru deplasări ale suporterilor;
  • ”Da, a fost ajutată galeria cu microbuze, dar motorina au plătit-o suporterii, au plătit șoferii și au contribuit și ei cu bani. Mi s-a părut ciudat că galeria a mers constant de 5.000 lei/deplasare, parcă s-a mers la punct fix, iar echipa mergea cu 2.000-3.000 lei”, a explicat Bretan. 
- vitamine în valoare de 15.000 lei cumpărate de la trei societăți comerciale din București și plătite cu bani cash (valori sub cinci mii lei);
- facturi de cazare/masă sportivi de la o societate care are ca obiect de activitate ”consultanța în afaceri”;
  • ”Eu cred că sătmărenii au dreptul să știe pe ce s-au dus banii. Atâta timp cât acest club este susținut în proporție de 95% din bani publici, este normal să venim să arătăm cum s-au cheltuit acești bani (...) Nu am arătat doar sătmărenilor aceste documente, cu siguranță vom întocmi o plângere și poate pe această cale ne vede și cineva de la ANAF sau de la alte instituții care să vină să facă urgent verificările care se impun și să-i tragă la răspundere pe cei vinovați de jaful care a fost la acest club. Vrem performanță, dar este nevoie de transparență,” a mai spus Cozma. 
Ciprian Bretan a declarat că cele prezentate sunt doar ”vârful icebergului” și a spus în glumă că ar trebui schimbat numele clubului în ”Olimpia 5.000” deoarece sunt multe facturi cu valori sub cinci mii lei, plătite cash de fosta conducerea clubului.
  • ”Eu mi-am dat demisia din Comitetul Director în data de 31 august pentru că în ședința din acea zi am propus să se comunice organelor competente problemele găsite la club însă răspunsul a fost că trebuie să fie liniște la club”, a declarat Bretan.
Acesta a mai spus că în luna martie a acestui an s-au scos din inventarul clubului bunuri în valoare de 400.000 de lei și s-au băgat în consum, iar în inventar apar 137 perechi de ghete, în valoare de 36.000 lei, jucătorii declarând că nu au primit niciodată ghete de la club.
Bretan consideră că în acest moment jucătorii Olimpiei joacă doar cu sufletul, doarece acasă nu duc niciun ban, aceștia având restanțe salariale de patru luni.
La final, Adrian Cozma a declarat că ”în scurt timp va fi o consultare cu toți liderii consilierilor și va trebui ca toată lumea să-și dea mâna pentru a ajuta Olimpia Satu Mare. Se va face o modificare la Statut în ceea ce privește cotizația și prioritară va fi plata salariilor jucătorilor”.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii