Unul dintre acestea: "Cornul și laptele", cel care ar fi trebuit să le asigure elevilor, mai ales celor din zonele defavorizate, o masă pe zi.
Asta cu toate că din acest an școlar, guvernanții promiteau copiilor lapte sau produse lactate în fiecare zi, dublând bugetul pentru lactate.
De vină este.... birocrația. Pe parcursul acestei săptămâni au fost transmise către consiliile județene din întreaga țară normele de aplicare ale programului guvernamental, iar pe parcursul săptămânii viitoare urmează să se stabilească cum se vor pune în practică, conform datelor obținute de Satu Mare News.
Astfel, potrivit unui proiect de Hotărâre pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029, precum şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2023-2024, din acest an școlar, copiii vor primi la grădiniță și la școală 3 porții de lapte și 2 porții de produse lactate, față de anii școlari anteriori când se distribuiau 2 porții de lapte și o porție de produs lactat.
În anul școlar 2023-2024, bugetul alocat implementării Programului pentru şcoli al României este în valoare de 742.617.000 de lei (pentru anul școlar 2022-2023, suma totală a fost de 578.258.000 lei.
Creșterea fața de anul școlar 2022-2023 este de 164.359.000 lei, ceea ce înseamnă o creștere față de anul școlar precedent de circa 28,5%):
a) 94.783.000 de lei pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi 37.612 mii lei pentru derularea măsurilor educative aferente conform anexei nr. 3;
b) 361.135.000 de lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi 37.612 mii lei pentru derularea măsurilor educative aferente conform anexei nr. 4; (anul trecut, au fost 188.768.000 de lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf);
c) 211.475.000 de lei pentru acordarea gratuită de produse de panificaţie conform anexei nr. 5, exclusiv din bugetul naţional;
Din suma 742.617.000 de lei (150.632.251 de euro), ajutorul de la Uniunea Europeană este de 6.178.236 euro pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi derularea măsurilor educative aferente şi de 11.303.390 euro pentru acordarea gratuită de lapte şi produse lactate şi derularea măsurilor educative aferente.
Conform notei de fundamentare, „Programul pentru şcoli al României prevede realizarea cumulată a următoarelor măsuri:
a) acordarea gratuită pentru preşcolarii din grădiniţele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate şi pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi particular, precum și pentru preșcolarii și elevii incluși în învățământul special, de fructe şi legume proaspete, lapte şi produse lactate şi de produse de panificaţie în limita unei valori zilnice/preşcolar/elev.
Limita valorică zilnică cuprinde preţul integral de achiziţie a produselor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de transport, distribuţie şi depozitare a acestora, după caz;
b) finanţarea măsurilor educative care însoţesc distribuţia fructelor, legumelor, laptelui şi produselor lactate.”
Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern, limita valorică zilnică/preşcolar/elev este după cum urmează:
a) 0,70 lei pentru porţia de fructe şi legume;
b) 1,11 lei pentru porţia de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf;
c) 0,65 lei pentru porţia de produse de panificaţie.
Raportând sumele la cele de anul trecut, Guvernul alocă aceeași bani. În luna noiembrie a fost aprobată o Hotărâre de Guvern prin care a crescut cu 0.12 bani suma pentru porția de lapte și produse lactate. Concret, la începutul anului școlar 2022-2023, porția de lapte de consum și produse lactate era de 0.99 lei, iar din noiembrie 2022 a ajuns la 1.11 lei.
Câte porții primește un elev/copil de grădiniță
Pe parcursul săptămânii, unui preşcolar/elev i se acordă gratuit 2 porţii de fructe şi/sau legume, 3 porţii de lapte, 2 porţii de produse lactate şi 5 porţii de produse de panificaţie, cu încadrarea în sumele alocate cu aceste destinaţii.
Elementul de noutate pentru anul școlar 2023-2024 îl reprezintă faptul că pe parcursul săptămânii se acordă gratuit 3 porții de lapte și 2 porții de produse lactate față de anii școlari anteriori când se distribuiau 2 porții de lapte și o porție de produs lactat, după cum se arată în nota de fundamentare.
Se pot distribui: mere, pere, struguri de masă, prune, morcovi, păstârnac, ţelină de rădăcină, sfeclă roşie, ardei graşi şi castraveţi, în porţii de cel puţin 100 grame pentru fructe şi cel puţin 200 grame de legume, inclusiv legume sub formă de amestec
Porţia de lapte şi produse lactate cuprinde:
„Lapte de consum fără adaos de lapte praf: lapte pasteurizat sau UHT, fără adaos de zahăr sau alţi îndulcitori, fără adaos de cacao;
Produse lactate fermentate fără adaos de lapte praf: iaurt, lapte acru, lapte covăsit, chefir, sana şi alte sortimente de lapte fermentate sau acrite, fără adaos de zahăr sau alţi îndulcitori, fără adaos de fructe, fără adaos de cacao.
Porţia de lapte distribuită are 200 ml, iar porţia de produse lactate distribuită are 125 grame, ambele cu un conţinut de minimum 3,2% proteine şi de minimum 1,8% grăsime. Porţia de produse lactate conţine cel puţin 90% din greutate lapte tratat termic.”
Produsele de panificație
„Porţia de produse de panificaţie are 80 de grame, indiferent de tipul produsului distribuit. Conform recomandărilor Ministerului Sănătăţii, pentru un aport de fibre alimentare, elemente minerale sau vitamine care în final înseamnă un aport energetic important, produsele de panificaţie – corn, baton, covrigi simpli sau biscuiţi uscaţi – trebuie preparate din făină integrală, fără adaosuri de zahăr, îndulcitori sau alţi aditivi alimentari, cu posibilitatea de a adăuga amestecuri de seminţe (floarea-soarelui, dovleac, susan, in şi/sau mac).”
Tot pentru asigurarea diversităţii, porţia de fructe şi/sau legume va fi însoţită de o porţie de biscuiţi şi/sau covrigi uscaţi, iar porţile de lapte şi produse lactate vor fi însoţite de corn şi/sau baton.
Câteva excepții prezentate la art. 4 alin. (4) din proiectul de Hotărâre de Guvern
Școlile care nu au condiții de depozitare și copiii cu intoleranță la gluten și/sau lactoză
Dacă unităţile de învăţământ nu dispun de condiţiile de depozitare adecvate, porţia/porțiile de produse lactate se pot înlocui cu o porţii de lapte.
Copiii cu intoleranţă la gluten/lactoză şi/sau la orice alt ingredient şi/sau compus şi/sau la orice produs distribuit vor beneficia de produse adecvate situaţiei lor.
Art. 6. – „La cererea motivată a părinţilor, preşcolarii sau elevii care suferă de intoleranţă la gluten şi/sau lactoză şi/sau la orice alt ingredient sau compus şi/sau la orice produs distribuit conform prevederilor art. 3 alin. (3) sau degustat conform prevederilor art. 5 alin. (3) vor beneficia de produse adecvate situaţiei acestora, în limita valorii zilnice prevăzute la art. 3 alin. (1).”
„Școala altfel” și „Săptămâna verde”
În nota de fundamentare apare că dreptul de a primi produsele acordate gratuit, pe perioada cursurilor, conform structurii anului şcolar, îl au numai preşcolarii şi elevii prezenţi la cursuri. Pentru a corecta deficienţele actualelor programe şi a clarifica noţiunea de „elev prezent la cursuri”, în programul pentru şcoli al României, prin preşcolar/elev prezent la cursuri se înţelege preşcolarul/elevul care a frecventat cel puţin o oră de curs în ziua de distribuţie.”
Art. 9 – „(11) Prin excepție de la prevederile alin.(4), prin preșcolar/elev prezent la cursuri se înțelege și preșcolarul/elevul care a participat la cel puțin o oră de activitate didactică în cadrul programelor «Şcoala altfel» şi «Săptămâna verde», preșcolarii/elevii prezenți care efectuează excursii sau tabere pot consuma o porție de produs în ziua/zilele respective, situație în care ajutorul financiar al Uniunii Europene nu se solicită pentru cantitățile aferente.”
Directorii de școli răspund de respectarea condițiilor de igienă
Directorii unităţilor de învăţământ răspund de respectarea condiţiilor de igienă privind primirea, depozitarea şi distribuţia produselor, după caz, precum şi de întocmirea evidenţelor prezenţei preşcolarilor/elevilor la distribuţia produselor şi la desfăşurarea măsurilor educative.
Pentru aceasta, directorii de școli vor nominaliza una sau mai multe persoane aparţinând personalului didactic sau personalului educativ, după caz, care îndeplinesc și respectă normele de igienă, conform legislaţiei în vigoare, potrivit notei de fundamentare.
Conform sursei citate, depozitarea produselor în unităţile de învăţământ se face în spaţii special amenajate pentru depozitarea/păstrarea produselor în condiţii de igienă, dotate, după caz, cu echipamente frigorifice, monitorizate din punct de vedere al temperaturii.
Instituțiile responsabile de program
„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, alături de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii sunt instituţiile administraţiei publice centrale responsabile pentru conţinutul Programului pentru şcoli al României.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, este responsabil de monitorizarea şi evaluarea programului pentru şcoli, în conformitate cu prevederile art. 8 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/39 al Comisiei.”
„Ministerul Educaţiei, prin inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, are obligaţia de a asista consiliile judeţene şi consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti în realizarea măsurilor educative.
Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi direcţia publică de sănătate a municipiului Bucureşti, are obligaţia de a asista consiliile judeţene şi consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti atât în realizarea măsurilor educative, cât şi în privinţa controalelor privind calitatea produselor distribuite în unităţile de învăţământ.