La nivelul județului Satu Mare, pompierii au desfășurat cinci misiuni de căutare și salvare în râuri, lacuri. Din nefericire, trei persoane au murit înecate, de la începutul acestui an.
De asemenea, în perioada 2021-prezent, în județul Satu Mare au murit înecate 9 persoane.
În această săptămână, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a lansat primul material audio-video, care face parte dintr-o campanie de conștientizare publică, care vizează riscurile înec și inundație.
Campania este realizată în cadrul proiectului „Creșterea rezilienței la dezastre prin îmbunătățirea pregătirii pentru misiuni de căutare-salvare și asanare a muniției neexplodate – RESILIENCE”, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021.
Fii responsabil! Respectă semnele de avertizare și regulile de siguranță! Ai grijă de tine și de cei din jurul tău.