pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS
Preoții ortodocși nu acceptă ca magazinului Lidl să fie poziționat cu... dosul spre biserică foto: Valentin Păduraru

Preoții ortodocși nu acceptă ca magazinului Lidl să fie poziționat cu... dosul spre biserică

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Satu Mare este pe cale să piardă investiția celor de la Lidl în cel de-al doilea magazin deoarece preoții ortodocși nu acceptă poziționarea magazinului cu spatele la biserică.
Dezbătut în zadar aproape o oră de către reprezentantul Lidl, un grup de preoți ai Catedralei ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” și consilierii locali, proiectul a fost respins în cele din urmă. Fără să vină cu soluții, la finalul discuțiilor, primarul Kereskenyi Gabor a ținut să ”împărtășească și el o idee, înainte de vot, care i-a venit ascultând discuțiile”:
  • ”Această investiție seamănă cu un monument istoric: este vorba de colina leului din Waterloo care a fost construit la memoria luptei de la Waterloo din 1815 și, după ce câștigatorii au construit un leu foarte frumos și-au dat seama că leul este construit cu fundul spre Anglia. Ce să facă? Ce să facă? Și totuși a rămas acel monument frumos și este și în continuare o locație turistică foarte importantă. Eu consider că nu vorbim de spatele unei hale (...) o anexă gospodărească. Aceste investiții și aceste magazine Lidl se asimilează cerințelor arhitecturale civilizate din anul 2016. Deci, o singură rugăminte am: să ținem cont și de părerea bisericii și să ținem cont și de o investiție care este necesară municipiului Satu Mare și ca atare să-și asume fiecare votul”.
Disputa dintre Protopopiatul Ortodox Satu Mare și reprezentanții magazinului Lidl a fost tranșată în favoarea bisericii, cu sprijinul consilierilor ALDE și PSD, consilierilor UDMR și PNL lipsindu-le un singur vot pentru a putea trece proiectul în favoarea magazinului Lidl.
Reprezentanții Bisericii Ortodoxe, în frunte cu protopopul de Satu Mare, Ioan Socolan, au fost însoțiți la ședință de mai mulți credincioși, destul de vocali și care de-alungul discuțiilor au ținut în brațe o icoană.
Reprezentantul Lidl, Cosmin Man, a declarat că proiectul nu poate suferi modificările solicitate de către Protopopiatul Ortodox: ”România este o țară destul de mare, dacă aici nu găsim soluții...”. În concluzie, șansele sunt destul de mari ca cei de la Lidl să abandoneze proiectul de la intersecția Crinul.
  • ”A fost o propunere cu repoziționarea magazinului. Întoarcerea clădirii ar presupune niște modificări în aceste fluxuri care nu suntem dispuși să ni le asumăm, pentru că presupun niște costuri mai mari pentru noi. Am venit în fața Primăriei Satu Mare cu o propunere de proiect, fezabilă, întemeiată, cu beneficii pentru toți”, a sintetizat reprezentantul Lidl.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii