Devenită tradiție, colaborarea dintre jandarmii sătmăreni și beneficiarii centrului s-a concretizat și de această dată, ajungând la ediția cu numărul patru. Copiii au confecționat o mulţime de mărțișoare, iar jandarmii sătmăreni îi vor recompensa așa cum știu ei mai bine.
Jandarmii sătmăreni s-au alăturat astfel campaniei "Primăvară în sufletul copiilor", donând, în schimbul mărțișoarelor, pentru susţinerea activităților centrului.
Primăvara din sufletul doamnelor şi domnişoarelor a fost dublată de primăvara din sufletul copiilor, care vor putea putea desfăşura activităţi în cadrul Centrului şi prin donaţia făcută de către cadrele unităţii.
În această dimineață, mărţişoarele confecţionate de copii, au fost oferite de către Inspectorul Șef al unității colonel Gheorghe Vlonga și maiorul Rob Tudor – Prim Adjunct al Inspectorului Șef jandarmeriţelor sătmărence.
O primăvară minunată, cu zâmbete nenumărate şi mult soare!