În cursul zilei de sâmbătă, o mamă, o bunică și două fete minore în vârstă de 2 și de 5 ani din județul Satu Mare au fost internate în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, după ce s-au spălat pe cap cu șampon deparazitar pentru oi care conține un compus organo-fosforic.
Dintre cele patru persoane din aceeași familie, internate sâmbătă, pe secția Terapie Intensivă, intoxicate cu substanțe organofosforice, bunica, mama și fetița în vârstă de 2 ani sunt stabile, cu o evoluție favorabilă a stării de sănătate și urmează să fie transferate în decurs de 24-48 ore pe altă secție pentru continuarea tratamentului și supraveghere.
Fetița în vârstă de 5 ani este în continuare intubată și necesită continuarea tratamentului specific în Terapie intensivă.
Șamponul conține o substanță care odată absorbită prin pielea capului, poate provoca decesul celor care o utilizează dacă nu ajung în timp util la spital.