Administrația Națională de Meteorologie a transmis în urmă cu puțin timp o nouă atenționare Cod Portocaliu de intensificări ale vântului valabilă astăzi până la ora 18:00. Vântul va avea viteze de 80...85 km/h, iar la munte rafalele vor depăși 120 km/h.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 2 aprilie, ora 08 – 2 aprilie, ora 18
Fenomene și zone vizate: intensificări susținute ale vântului
Vântul va avea intensificări susținute în județele Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud, Suceava, Neamț și Botoșani, iar mai ales după-amiaza și în județele Teleorman, Giurgiu, Ilfov și municipiul București, Călărași, Ialomița, Prahova, Buzău, Brăila și zona continentală a județelor Constanța și Tulcea. Vor fi viteze în general de 80...85 km/h, iar la altitudini mari în zonele montane, rafalele vor depăși 120 km/h.