Lumina Sfânta va fi adusă, în aceasta seara, de o delegaţie eparhială cu o cursă privată.
Prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va fi adusă în țara noastră, și anul acesta, Sfânta Lumină luată de pe Sfântul Mormânt din Ierusalim.
Cu sprijinul domnului Ing. Mircea Leţiu, fost membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului și a Adunării Naționale Bisericești, Sfânta Lumină va ajunge pentru a 15-a oară şi în Eparhia noastră.
Ea va fi întâmpinată pe Aeroportul Otopeni și adusă de o Delegaţie Eparhială alcătuită din Pr. Gabriel Gorgan și Ing. Mircea Lețiu, cu o cursă privată, sâmbătă, 4 mai 2024, și va ajunge în jurul orei 20:00, la Sibiu, în jurul orei 21:00, la Cluj-Napoca, urmând ca destinaţia finală să fie Aeroportul din Satu Mare, în jurul orei 22:00. De aici, părintele Arhim. Ioachim Tomoiagă – consilier eparhial și însoțitorii din Delegația de la Baia Mare, o vor aduce la Sfânta Catedrală unde va fi întâmpinată de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, de unde preoții din Baia Mare și împrejurimi o pot duce la bisericile lor parohiale.
Protopopii, preoţii și monahii o pot primi la Aeroporturile din Cluj-Napoca sau Satu Mare, în funcție de cea mai convenabilă distanță, pentru a o putea oferi credincioşilor care vor participa la Slujba Învierii, ce va fi săvârşită în bisericile şi mănăstirile din Eparhie, la ora 24:00.
Tot de la Satu Mare, la fel ca în anii precedenți, Sfânta Lumină va fi preluată de către delegaţii ale comunităților ortodoxe din Slovacia, Ungaria şi Austria.
Vă dorim sărbători binecuvântate, cu pace și liniște, luminate și aureolate de Lumina lui Hristos, care luminează tuturor! Amin.
sursa: Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului