Conducători auto cercetați pentru conducerea pe drumurile publice a unor vehicule fără a poseda permis de conducere.
La data de 31 mai, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beltiug, au depistat un bărbat de 37 de ani, din localitatea Homoroade, care ar fi condus un autoturism, pe raza localității Solduba, fără ca acesta să posede permis de conducere. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În cursul aceleiași zile, în jurul orei 22.36, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Satu Mare, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Medieș Vii, au oprit pentru control un autoturism, la volanul căruia s-ar fi aflat un bărbat, de 32 ani, din localitatea Medieșu Aurit. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu este posesor al unui permis de conducere. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitatea medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În seara zilei de 31 mai, în jurul orei 23.40, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Gherța Mică, aflându-se în exercitare atribuțiilor de serviciu pe raza localității Bătarci, au oprit pentru control un autoturism, la volanul căruia s-ar fi aflat un bărbat de 43 de ani, din localitatea Tarna Mare. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constat faptul că bărbatul ar avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.