Este vorba despre 11 elevi admiși cu medii cuprinse între 9.70 și 8.00, de la Școala Gimnazială „Grigore Moisil” (2 elevi), Colegiul Național „Mihai Eminescu” (1 elev), Școala Gimnazială „Lucian Blaga” (3 elevi), Liceul Teotetic German „Johann Ettinger” Satu Mare (1 elev) , Școala Gimnazială Tășnad (1 elev), Școala Gimnazială "Bălcescu-Petofi” Satu Mare (1 elev), Liceul Teoretic Negrești-Oaș (1 elev) și Școala Gimnazială „Gheorghe Marina” Pomi (1 elev).
Alți cinci elevi sătmăreni au fost respinși, aceștia sunt elevi de la Școala Gimnazială „Octavian Goga” (1 elev), Școala Gimnazială „Lucian Blaga” (2 elevi), Liceul teoretic Negrești-Oaș (1 elev) și Liceul de Arte „Aurel Popp” Satu Mare (1 elev).
Ministerul Educației a publicat joi, 11 iulie 2024, rezultatele inițiale ale repartizării în liceele militare, pe admitere.edu.ro.
Listele cu elevii admiși în liceele militare cuprind mediile de admitere și colegiile la care au fost repartizați.
Există 5 colegii naționale militare în România:
Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza;
Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, Alba Iulia;
Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc;
Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu”, Craiova;
Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Constanța.
Sunt 816 elevi admiși și 700 care nu au intrat la vreun liceu militar, arată rezultatele inițiale de pe admitere.edu.ro.
Ce urmează. Până vineri, 12 iulie, elevii pot confirma locurile
Potrivit calendarului de admitere la liceele militare 2024, solicitarea, în scris, pentru renunțarea la locul obținut, după caz, se face până vineri, 12 iulie, la ora 14:00.
Confirmarea locului ocupat, prin completarea Cererii de înscriere în colegiu (e-mail, online) are loc joi și vineri, mai exact 11-12.07.2024, până la ora 16:00.
Urmează apoi completarea locurilor rămase libere ca urmare a renunțării la locul obținut, prin repartizarea manuală centralizată: 15.07.2024, orele 08:00 – 13:00.
Transmiterea listei candidaților declarați „ADMIS”, în format electronic, la Centrul Național de Admitere, prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată se face pe 15 iulie.
Afișarea rezultatelor finale este pe 15 iulie, luni, după ora 15:00.
Transmiterea dosarului candidatului, completat cu „Cererea de înscriere” și „Fișa de echipare” completată, prin grija comandantului colegiului unde elevul a susținut testul grilă, la colegiul unde acesta a fost declarat admis: până cel târziu la data de 18.08.2024.