Poliţiştii de frontieră sătmăreni cercetează un cetățean moldovean, deoarece la intrarea în țară a prezentat un permis de conducere fals, având însemnele autorităților din Polonia.
Vineri 9 august a.c., în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în România, un cetățean moldovean, în vârstă de 42 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în Lituania.
Odată cu pașaportul, la solicitarea colegilor noștri, șoferul a prezentat și un permis de conducere cu însemnele autorităților poloneze. Existând suspiciuni asupra autenticității permisului, s-a procedat la efectuarea unor verificări specifice, în urma cărora s-a constatat că acesta nu întrunește condițiile de formă și de fond ale unui document autentic.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și conducerea unui vehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.