pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Mașină căutată de autoritățile franceze, oprită la Petea

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au descoperit la intrarea în țară un autoturism, în valoare de aproximativ 35.000 de lei, căutat de către autoritățile franceze. Mașina a fost indisponibilizată la sediul instituției până la finalizarea cercetărilor.

Duminică, 27 octombrie a.c., în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, un sucevean, în vârstă de 48 de ani. Acesta conducea un autoturism înmatriculat în Franța.

La efectuarea controlului de frontieră, celui aflat la volan i-au fost solicitate documentele de călătorie și actele mașinii. În urma verificărilor efectuate, colegii noştri au constatat că autoturismul este căutat de către autoritățile franceze, având menţiunea bun pentru folosirea ca probe în cadrul procedurilor penale.

Conducătorul auto a declarat că nu avea cunoștință despre această situație şi că a cumpărat mașina la începutul acestei luni, de la un cetățean francez, după ce a găsit pe internet oferta de vânzare.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 35.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției până la finalizarea cercetărilor.

În acest caz, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii