pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Peste 5.000 de şomeri înregistrați în Satu Mare

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La sfârșitul lunii septembrie 2024, rata șomajului înregistrată în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare a fost de 4,5 %, în scadere cu 0,01 pp față de luna august a anului 2024.

Din totalul șomerilor înregistrați la finele lunii septembrie 2024, respectiv de 5.815 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Satu Mare, 722 au fost șomeri indemnizați și 5.093 neindemnizați.

Pe medii de rezidență, numărul șomerilor la finele lunii septembrie 2024 se prezintă astfel: 1.116 șomeri provin din mediul urban și 4.699 șomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulți șomeri aveau între 40-49 de ani (1.612), urmați de cei din grupa de vîrstă între 30-39 de ani (1.322), la polul opus aflându-se persoanele între 25-29 de ani (398).

Referitor la structura șomajului după nivelul de instruire, șomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul șomerilor înregistrați în evidențele AJOFM Satu Mare (56,02%). Șomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 29,51 % din totalul șomerilor înregistrați iar 6,20 % au absolvit învățământul profesional. Șomerii cu nivel de instruire liceal reprezintă 6,34%  din total șomeri înregistrați, cei cu studii superioare 1,50 %, iar cei cu învățământ  postliceal 0,43%.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.753  persoane foarte greu ocupabile, 2.936 greu ocupabile, 1.102 mediu ocupabile, iar 24  sunt persoane ușor ocupabile. 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii