Un tânăr a ajuns la spital, după ce un șofer începător a pierdut controlul volanului și a intrat într-un zid de beton

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La data de 22 decembrie a.c., în jurul orei 06.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești-Oaș au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Trip.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 19 ani, din localitatea Boinești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală din localitatea Trip, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul autoturismului și a intrat într-un zid de beton.

Din producerea accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui tânăr de 21 de ani, din localitatea Bixad, pasager în autoturism, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0, 14 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Lasă un comentariu

cba

drx craciun

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii