Într-o dimineață de sâmbătă, hotărâți ”să fim turiști în județul nostru”, ne-am hotărât să vizităm cuptoarele dacice. Astfel, ne-am oprit mai întâi la Centrul Județean de Informare Turistică Satu Mare pentru a obține câteva informații privind traseul către acestea. Însă, ușile Centrului, închise și niciun program afișat. Dar știam că și în Medieșu Aurit se află un Centru de Informare Turistică, așa că am pornit la drum convinși că vom afla de acolo mai multe informații. Inexplicabil, și Centrul de Informare Turistică din Medieșu Aurit era închis.
Cum obiectivul era fixat, nu ne-am împiedicat de ”obstacolele întâlnite” și ne-am continuat drumul spre cuptoare, urmând singurul indicator întâlnit în centrul comunei Medieșu Aurit.

Un refugiu natural splendid, la Medieșu Aurit au fost dezgropate primele cuptoare dacice, folosite pentru producerea şi arderea ceramicii, atât a celei ritualice, cât şi a celei gospodăreşti, între anii 2009 şi 2010 aici au fost descoperite cele mai multe astfel de cuptoare din întreaga Europă Centrală.
Săpăturile arheologice au scos la iveală peste 150 de cuptoare unicat, vechi de aproape 2.000 de ani. Muzeul Judeţean din Satu Mare a restaurat şapte cuptoare, care au un diametru de peste doi metri şi o valoare istorică inestimabilă.
Pentru ca aceste descoperiri să fie conservate, cuptoarele pentru ceramică au fost incluse în Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 ”Două țări, un scop, succes comun!”, iar valoarea totală a proiectului de realizare, extindere și reabilitare a obiectivelor muzeale din județele Satu Mare și Szabolcs-Szatmar-Bereg în contextul turismului cultural transfrontalier - a depășit o jumătate de milion de euro, bani europeni. 

Din nefericire, panoul care indică “Cuptoarele dacice de la Medieşu Aurit” este prea sumar, iar indicatoarele rutiere se zgârcesc cu vizitatorii, la fel și drumul de acces până la porțile rezervației, lipsit de asfalt și parcare.
Mai rău, rezervația pare părăsită. Lipsa drumului de acces, lipsa unei parcări, gardul scorojit și înghițit de vegetație, portița fără mâner, panoul ruginit ce descrie sumar uriașa descoperire, lipsa vreunui ghid într-o amiază de sâmbătă, sunt motive suficiente să faci cale-ntoarsă. Noi nu am făcut, dar ne-am oprit pentru câteva clipe din mers... Poate am greșit drumul? Nu. Mugetul celor două văcuțe aflate în apropierea rezervației completau tabloul... rustic. Eram în fața Rezervaţiei arheologice “Cuptoarele dacice”.
Am pășit în curtea rezervației. Căutând cu privirea ”ghidul”, am fost la un pas de accidentare. Chiar la intrare, în fața unui sit, un canal era să ne înghită piciorul...
Am imortalizat momentul și am pășit mai departe. Cu mare atenție. Fără ghid, fără pliante de prezentare, am reușit să admirăm în... 15 minute întreaga rezervație. Fiecare cuptor era protejat de uşi închise cu lacăte şi o plasă de sârmă... deși în trecut se discuta să fie acoperite de o cupolă din sticlă.
Apoi, amuțiți de frumusețea cuptoarelor dacice, însă obidiți de cum e administrată rezervația, am rămas pe petecul de pământ din fața rezervației, în fața porților scorojite. Aici, pe o bucată de câțiva metri, cineva chiar a încercat să amenajeze un trotuar cu dale. Dar până la jumătatea drumului și incomplet, căci, urmând traseul trotuarului, vedem că acesta s-a oprit brusc... într-un lan de cucuruz.