pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Ministrul Apărării a depus o coroană la Monumentul Ostașului Român din Satu Mare

Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a participat în această dimineață la manifestările dedicate Zilei Armatei Române, desfășurate pe platorul din fața Monumentului Ostașului Român.
La manifestare a mai fost prezent Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, care a oficiat ceremonia religioasă.
Alături de ministrul Apărării, au mai depus câte o coroană Instituția Prefectului Satu Mare, Consiliul Județean și Primăria Municipiului Satu Mare.
Președintele Klaus Iohannis va fi prezent la Carei, la ora 11,00, la Ansamblul Monumentul “Glorie Ostaşului Român” unde, după ceremonia militară şi religioasă și defilarea Detaşamentului de Onoare, președintele va vizita standurile cu tehnică şi aparatură militară, atelierele de miniexerciţii şi expoziţii, după care va participa la un spectacol cultural.
Vizita președintelui se va încheia cu o videoconferinţă cu militarii români aflaţi în teatre de operaţii.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii