pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Careienii care au amenințat cu o „toporişcă fără muchie” și agresat o familie, trimiși în judecată

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor
SILAGHI GABRIEL, VARGA SERGIU FLORIN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. şi ped. de art. 233 C. pen., art. 234 alin.1, lit.a,d şi f C. pen., cu aplic.art. 77 lit.a C. pen. şi VARGA VASILE ANDREI şi REZMIVES FLORIN ADRIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată, prev. şi ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 233 C. pen., art. 234 alin.1, lit.a,d şi f C. pen., cu aplic.art. 77 lit.a C. pen.
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul Silaghi Gabriel, împreună cu inculpaţii Varga Vasile Andrei, Varga Sergiu Florin și Resmives Florin Adrian, după o înţelegere prealabilă şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în noaptea de 28/29 august 2016, în jurul orei 03.00, prin constrângere (violenţă şi ameninţare) au intrat în locuinţa persoanelor vătămate G. D. şi G. F. D., fără consimţământul acestora, inculpatul fiind înarmat cu o „toporişcă fără muchie”, folosită la intimidarea persoanelor vătămate, în vederea luării sumei de 250 euro, sub ameninţarea cu acte de violenţă şi cu moartea, inculpatul a şi obţinut-o de la persoana vătămată G. D.
Activitatea infracţională a inculpatului Silaghi Gabriel a început în cursul serii de 28 august 2016, când s-a întâlnit cu persoana vătămată G. F. D., i-a cerut suma de 250 euro, a ameninţat-o cu acte de violenţă dacă nu îi remite suma de bani, a agresat-o aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală care concluzionează că persoana vătămată a suferit leziuni (echimoze la nivelul gâtului şi braţului stâng) care s-au putut produce, prin lovire cu un corp dur şi/sau comprimare cu degetele şi necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale. Sub constrângere, persoana vătămată, însoţită de cei patru inculpaţi, s-au deplasat la locuinţa sa, unde sub ameninţare, persoana vătămată G. D., le-a remis suma de 250 euro.
La instrumentarea dosarului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Carei care au efectuat acte de urmărire penală sub supravegherea procurorului.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Judecătoria Carei.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii