Mașina în care se aflau cei doi bărbați a intrat într-un copac. În urma impactului, cei doi au rămas încarcerați între fiarele contorsionate ale mașinii.
Una dintre persoane a decedat.
Potrivit pompierilor, ”La faţa locului, s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare cu o autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, două ambulanţe tip S.M.U.R.D., care au intervenit în colaborare cu o altă ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (S.A.J. Satu Mare).
Personalul sosit la faţa locului, după efectuarea recunoaşterii, a constatat că, în urma coliziunii unui autoturism cu un copac, au rezultat două victime încarcerate între fiarele contorsionate ale maşinii.
Din nefericire, în ciuda efectuării manevrelor de resuscitare de către personalul specializat, una dintre victime, un bărbat, în vârstă de aproximativ 39 de ani, care se afla în stop cardio respirator la momentul sosirii pompierilor, nu a supravieţuit.
Pompierii, paramedicii şi personalul medical au intervenit şi pentru acordarea primului ajutor medical celeilalte victime, aceasta, ulterior fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Satu Mare.”