Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Oradea fac percheziţii într-un dosar ce vizează suspiciuni privind finanţarea postului de televiziune din fonduri publice, din perioada 2012-2016.
Ar fi vorba despre fonduri de la Consiliul Judeţean şi de la firmele care au câştigat licitaţii pentru lucrări publice din judeţ. Postul de televiziune TV1 Satu Mare este deţinut de Alin Rentea, soţul fostei asociate a Marcelei Papici, managerul Spitalului Judeţean de Urgență Satu Mare, o apropiată a lui Adrian Ştef.
Adrian Ştef este preşedintele organizaţiei municipale ALDE Satu Mare şi candidează pentru un loc de parlamentar în Camera Deputaţilor, la alegerile din 11 decembrie. Vom reveni cu informaţii.
”Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2008-2016.
În cursul zilei de 03 noiembrie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 17 locații situate în municipiul București și județul Satu Mare, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată într-un comunicat al DNA.