În urma controalelor efectuate în această săptămână de inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor a fost aplicată o amendă contravențională unei brutării din municipiul Satu Mare.
Astfel, pentru nerespectarea normelor stabilite de Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentară privind întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare și de valorificare a produselor alimentare precum și a instalațiilor, utilajelor și a ustensilelor de lucru folosite, brutăria a fost amendată cu 1.200 lei.