pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Kereskenyi Gabor: Îmbunătățirea "tradiției colindatului primarului, prefectului și președintelui" reprezintă un pas spre civilizație

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, își justifică îmbunătățirea "tradiției colindatului primarului, prefectului și președintelui" considerându-și decizia ca fiind ”un pas spre civilizație”.
”Prin decizia de a îmbunătăți "tradiția colindatului primarului, prefectului și președintelui" consider că am făcut un pas spre civilizație. Până acum, un număr restrâns de școli și grădinițe veneau la colindat la Primărie, Prefectură și Consiliul Județean Satu Mare. Erau primite acele școli și grădinițe unde învățau copiii unor șefi din administrația publică locală, ori ai unor unor funcționari.
Mutând colindatul la Târgul de Crăciun nu am închis ușa colindătorilor, ci am deschis-o larg. Invit pe această cale orice școală și grădiniță din oraș care vrea să vină la colindat să o facă, vor fi primiți cu brațele deschise, iar Moș Crăciun va fi darnic pentru toți copiii. Ba mai mult, oricine pregătește un scurt program artistic e binevenit să-l prezinte pe scena ce va fi amplasată pe b-dul Corneliu Coposu.
Cred că preșcolarii și elevii din Satu Mare nu trebuie să vină să-l colinde pe primar pentru a primi o pungă cu dulciuri. Colindatul la Târgul de Crăciun sper să devină o frumoasă tradiție în Satu Mare.
Dacă sunt copii care vor să viziteze Primăria sau biroul primarului îi aștept oricând cu drag și mă ofer chiar eu să le fiu ghid. Iar colindători, vă asigur că-i primesc cu drag acasă în seara de Crăciun!”, scrie Kereskenyi Gabor.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii