Conducători auto, cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier.
La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Negrești-Oaș, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Școlii, din localitatea Certeze, au oprit un autoturism, condus de către o femeie de 31 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că femeia nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, autoturismul condus de către aceasta figura ca fiind radiat din circulație.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
***
La data de 7 iunie a.c., în jurul orei 07:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Județean 194A, din localitatea Halmeu, au oprit un autoturism, condus de către un bărbat de 58 de ani, din localitatea Halmeu.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0.42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.