pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Mircea Nicolae Pal, fostul director economic al Spitalului Județean, a fost trimis în judecată pentru complicitate la evaziune fiscală

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Mircea Nicolae Pal, fostul director economic al Spitalului Județean Satu Mare și al Aeroportului Satu Mare, a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare pentru complicitate la evaziune fiscală.
”Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Ciocan Vasile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea de operaţiuni fictive, prev. de art. 9 al. 1, lit.c şi al.2 din L.241/2005 cu aplic.art. 35 al.1 C. pen. şi art. 5 C. pen. ( 31 de acte materiale ) – pct.1,2 şi 3 din Rechizitoriu, Finta Vasile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în modalitatea evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, prev. de art. 48 al.1 C. pen. rap.la art. 9 al. 1, lit.c din L.241/2005 cu aplic.art. 35 al.1 C. pen. şi art. 5 C. pen. ( 6 acte materiale ), pct.1 din Rechizitoriu şi Pal Nicolae Mircea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în modalitatea evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, prev. de art. 48 al.1 C. pen. rap.la art. 9 al. 1, lit.c din L.241/2005 cu aplic.art. 35 al.1 C. pen. şi art. 5 C. pen. ( 10 acte materiale ), pct.2 din Rechizitoriu.
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul Ciocan Vasile – administrator de drept şi de fapt la SC. Civic
Impex SRL Certeze, jud. Satu Mare, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada aprilie 2010 – iulie 2012, a dispus înregistrarea în contabilitatea societăţii a unui număr de 31 facturi fiscale, provenind de la un număr de 3 societăţi comerciale din care una „fantomă”, în valoare totală de 6.608.686 lei, reprezentând contravaloarea unor prestări servicii fictive, sustrăgându-se astfel de la plata către bugetul de stat a sumei de 2.180.141 lei ( 855.724 lei impozit pe profit şi 1.324.417 lei – TVA ).
Inculpatul Finta Vasile – administrator de drept şi de fapt la SC.Non Mary Impex SRL. Satu Mare, în perioada aprilie-noiembrie 2010, cu intenţie, cunoscând că operaţiunile facturate nu au nici un conţinut economic, a pus la dispoziţia inculpatului Ciocan Vasile – administrator la SC.Civic Impex SRL. Certeze, jud. Satu Mare, un număr de 6 facturi fiscale, pentru ca acesta să-şi diminueze baza impozabilă efectul fiind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.
Inculpatul Pal Nicolae Mircea – administrator de drept şi de fapt la SC. Prodax SRL. Satu Mare, în perioada februarie-noiembrie 2011, cu intenţie, cunoscând că operaţiunile facturate nu au nici un conţinut economic, a pus la dispoziţia inculpatului Ciocan Vasile – administrator la SC.Civic Impex SRL. Certeze, jud. Satu Mare, un număr de 10 facturi fiscale, pentru ca acesta să-şi diminueze baza impozabilă efectul fiind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Satu Mare.
La soluţionarea dosarului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii