Pe parcursul sfârșitului de săptămână, polițiștii rutieri au acționat pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie pe raza judeţului, atât în baza unor planuri de acțiune naționale cât și în baza unor planuri proprii, în colaborare cu specialiștii R.A.R Satu Mare.
Pentru abaterile de la prevederile legale constatate, au fost aplicate 266 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 43 000 lei. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce, 9 permise de conducere pentru: consum de alcool la volan, depășirea limitei legale de viteză și efectuarea de manevre neregulamentare de depășire. Au fost retrase 5 certificate de înmatriculare, pentru defecțiuni tehnice la autovehicule, constatate cu sprijinul specialiștilor Registrului Auto Român.