pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS
Bugetul orașului Negrești Oaș a fost aprobat. Află lista investițiilor ce vor fi derulate în anul 2017 Foto: Primaria Negresti Oas

Bugetul orașului Negrești Oaș a fost aprobat. Află lista investițiilor ce vor fi derulate în anul 2017

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Consiliul Local a aprobat în ședința de vineri, 24 martie 2017, bugetul orașului Negrești-Oaș pe anul 2017, acesta fiind de 38.978.929 lei, ușor mai mare față de anul precedent.
În prezentarea proiectului de buget, primarul Aurelia Fedorca a declarat că bugetul propus pentru anul 2017 este unul echilibrat care asigură buna funcţionare a Primăriei şi instituţiilor subordonate ( învățământ, Casa de cultură, Muzeu), dar şi o bună susţinere pentru investiţii.
Proiectul de buget a fost elaborat ținând cont de politicile bugetare naționale și locale, de strategiile locale, județene și naționale, de programele de dezvoltare economico-sociale, dar și de propunerile ordonatorilor de credite din subordine și de programele întocmite în scopul finanțării unor acțiuni, în condițiile legii.
  • ”Ţinta noastră este să menţinem şi anul acesta un buget de investiţii generos, de aceea propunem și un buget în creștere față de anul precedent, creștere posibilă atât prin atragerea de fonduri de dezvoltare prin PNDL și fonduri europene, pe lângă veniturile proprii la bugetul local, cât și prin măsuri de îmbunătățire a colectării impozitelor și taxelor locale datorate de contribuabili, concomitent cu reducerea cheltuielilor de funcționare a Primăriei și instituțiilor subordonate”, a precizat primarul Aurelia Fedorca.
Principalele investiții care vor fi derulate în acest an sunt în infrastructură, capitol la care sunt cuprinse continuarea lucrărilor pe mai multe străzi, precum și cofinanțarea unor proiecte noi care au fost depuse recent pentru finanțare, privind reabilitarea unor străzi care nu au fost cuprinse în programele de anul trecut, și începerea unor lucrări noi de modernizare străzi.
”Dacă reușim să le finalizăm pe toate acestea, putem spune că 80% din străzile orașului sunt modernizate”, a precizat primarul.
De asemenea, bugetul asigură finalizarea investițiilor la Centrul Multicultural, care va fi inaugurat în acest an, dar și finalizarea Corpului C al Primăriei. În acest corp vor funcționa cele mai importante departamente ale primăriei în relația cu cetățenii orașului. Recepția clădirii va fi făcută în maxim 3 săptămâni, când în sfârșit vom putea primi cetățenii orașului în condiții decente, iar angajații vor avea confortul necesar.
Tot în acest an va fi finalizată Grădinița din Cartierul Decebal, dar și proiectul privind Reabilitarea și extinderea Școlii Gimnaziale nr. 3, o investiție nouă care are ca obiectiv ca toți copiii să învețe într-un singur schimb, de dimineața, dar și îmbunătățirea condițiilor de studiu.
O a doua mare prioritate pentru administrația locală este finalizarea documentației proiectelor majore ce ar urma să fie finanțate din fonduri europene și/ sau guvernamentale, cele mai importante fiind documentațiile privind anveloparea tuturor instituțiilor publice, inclusiv a tuturor instituțiilor de învățământ.
O altă direcție presupune faptul ca Negrești Oaș să devină un oraș competitiv, un oraș care să se mențină în topul orașelor în care merită să investești și creearea cadrului necesar întoarcerii acasă a celor plecați.
În acest sens, va fi important pentru administrația locală ca în anul 2017 să-și definească o strategie clară de atragere a investitorilor, să intensifice colaborarea cu firmele din oraș, realizarea de parteneriate publice-private, punerea în valoare a tuturor oportunităților pe care orașul le oferă.
Totodată, rămâne o prioritate domeniul turismului, în speranța că vom reuși să trecem de sincopa birocratică de la Luna Șes. După ce am reușit să obținem titlul de stațiune turistică, este necesar să finalizăm investițiile și să realizăm urgent o strategie de promovare coerentă pentru momentul în care vom putea inaugura investiția.
Pe de altă parte, primarul Aurelia Fedorca a arătat că își dorește o creștere a vizibilității la nivel național și internațional în domeniul cultural și al conservării culturii tradiționale, prin organizarea evenimentelor care ne-au consacrat și prin schimburi culturale lărgite cu partenerii noștri tradiționali și nu numai.
O altă prioritate o constituie îmbunătățirea în continuare a serviciilor publice delegate, precum și îmbunătățirea colectării deșeurilor în oraș în vederea creșterii curățeniei și a reducerii impactului taxei de depozitare (colectarea în două fracții: umedă și uscată), soluționarea problemelor de alimentare cu apă precum și îmbunătățirea calității apei, contorizarea individuală, întreținerea și extinderea spațiilor verzi.
Acestea ar fi principalele mari ținte pe care Primăria și le-a fixat pentru acest an, un an decisiv pentru felul în care se va dezvolta orașul și economia zonei în anii următori.
Lista investițiilor care vor fi derulate în 2017 în orașul Negrești-Oaș
Investiții în derulare:
– Modernizare străzi:
Crizantemelor,
Salcâmului,
Mihai Viteazu,
Moților (tronson str Turului – str Salcâmului),
Moților (tronsonul Ion Creanga – str Turului),
DC11 str. Turului (tronsonul str Victoriei – str Dumbrava),
Primăverii,
Viitorului,
Pieței,
Arenei,
1 Iunie (tronson str Motilor – str Plopilor),
1 Iunie (prelungire strada 1 Iunie – str Padurii),
Pădurii,
Vâltori (tronson Vraticel – Grajduri),
Popești 1 ( tronson Valea Cerbului – Zorilor),
Livezilor (din Zorilor capat),
Tudor Vladimirescu 2 ( tronson Borcutului – Gozureni),
Borcutului ( tronson George Coșbuc – Luna)
– Alte investiții aflate în derulare:
Reabilitare și modernizare Corp C Primăria Negrești Oaș
Construirea Centrului Cultural din orașul Negrești Oaș (CNI)
Modernizare Cartierul Decebal
Construcție Grădinița cu program normal în Cartierul Decebal
Amenajare accese pe străzile Cornetului, Morii, Oașului
Extindere rețele canal gravitațional Negrești Oaș, str. Gării (Tuba), Trons. A, B, C, D
Repoziționare stâlpi curent electric (T.Vladimirescu, Viitorului, etc.)
Canalizare pluvială (cart Salcâmului, Borcutului, Pădurii, Vâltori, Tudor Vladimirescu, etc.
Finalizarea lucrărilor de amenajare la pârtia de schi de la Luna Șes

Investiții noi propuse pentru 2017:
Obiective de investiții noi prin Programul Național de Dezvoltare Locală II:
– Modernizare străzi:
Tineretului,
Zorilor (tronson Livezilor- Popești),
Pietrosului,
Lăcrămioarelor,
Magnoliei,
Pădurii (tronson Pădurii – Vâltori),
Podului,
Gării 1 și Gării 2
Plopilor
Borcutului (tronson T. Vladimirescu – G. Coșbuc)
Modernizare rețele apă-canal și sistem rutier pe strada Mihai Eminescu
Modernizare rețele apă și sistem rutier pe strada Tudor Vladimirescu (tronson Victoriei – Borcutului)
Modernizare străzi de interes local în CARTIERUL TUR II
– Alte investiții noi:
Extindere, modernizare și dotare Școala Gimnazială nr.3
Construirea unei creșe în orașul Negrești-Oaș
Toaleta Publică
Extinderea și reabilitarea (înlocuirea) rețelelor de alimentare cu apă pe strada Moților și 1 Iunie în orașul Negrești Oaș
Construirea unui complex sportiv în orașul Negrești-Oaș
Construirea de poduri – 4
– Dezvoltarea zonei turistice Luna Șes:
Luna Șes -Lac de acumulare
Spor de putere Complex Turistic – Zona Luna Şes
Luna Șes – 2 Ratrack
Luna Șes – ATV
Alimentare cu energie electrică din PC2 a consumatorilor din Luna Șes
Alimentare cu energie electrică din PC8 a consumatorilor din Luna Șes

Studii de fezabilitate în vederea depunerii de proiecte pentru atragerea de finanțare prin POR:
1. Creșterea eficienței energetice la clădirile publice:
Sediul Primăriei,
Grup Școlar Ioniță G. Andron,
Liceul Teoretic,
Școala Gimnazială nr. 1,
Grădinița nr. 7,
Școala Gimnazială nr. 3 – Sala de Sport,
2. Creșterea eficienței energetice la blocurile de locuințe:
Blocurile de locuințe – LOT I și II.
3. Extinderea și modernizarea serviciilor sociale

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii