Astfel, în cursul dimineții de ieri, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au desfășurat activități de control în trafic împreună cu inspectorii din cadrul Registrului Auto Român , ocazie cu care s-au aplicat 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 1450 lei, pentru următoarele abateri: defecțiuni tehnice , lipsă dotări, alte lumini decât cele omologate, anvelope cu uzură peste limita legală. Cu această ocazie au fost ridicate și 2 certificate de înmatriculare.
Pentru toate abaterile constatate ieri, au fost aplicate 100 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 21.255 lei.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce, trei premise de conducere, pentru depășirea limitei legale de viteză și nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului electric.
Astfel, i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile unui tânăr de 24 de ani din localitatea Berbești, județul Maramureș. Acesta a fost surprins de aparatul radar al Serviciului Rutier, circulând pe DN 1C, în localitatea Iojib cu viteza de 112 km/h. Pe lângă măsura complementară, cel de la volan a fost sancționat și cu puncte amendă.