pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Aproape 70 de pietoni, amendați de polițiștii rutieri

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Polițiștii rutieri sătmăreni au acționat pentru prevenirea abaterilor săvârșite de pietoni la regimul rutier, ocazie cu care au fost sancționați 68 de pietoni care nu au respectat regulile de circulație destinate acestora.
În cadrul acțiunii au fost aplicate peste 75 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 8 000 de lei, s-a suspendat dreptul de a conduce pentru 2 conducători auto și a fost reținut 1 certificat de înmatriculare.
Astfel în vederea prevenirii unor accidente rutiere grave care au ca și cauză principală a producerii, nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni, recomandăm acestora:
- traversați numai pe la trecerile semnalizate sau pe la colț de stradă! Nu traversați prin fața sau spatele autovehiculelor oprite!
- la orice traversare, opriți-vă în afara parții carosabile, asigurați-vă din stânga, din dreapta și apoi din stânga din nou!
- apreciați corect timpul necesar pentru a traversa în siguranță și luați în calcul că atunci când traversați străzi cu mai multe benzi pe sens sau când vă aflați într-o zonă cu regim de viteză ridicat trebuie sa fiți mai prudenți!
- traversați perpendicular pe axul drumului, în pas vioi – drumul cel mai scurt reduce timpul de expunere la pericol! Dați șoferilor timp suficient pentru a opri înainte de a vă angaja în traversare!
- când traversați prin alt loc decât trecerile marcate, autovehiculele au prioritate – este responsabilitatea dumneavoastră să vă asigurați.
- copiii nu trebuie lăsați să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili și nu pot aprecia corect distanțele și vitezele. Nu uitați! – copiii imită comportamentul rutier al adulților.
- evitați să circulați pe partea carosabilă sau pe pistele pentru bicicliști! Folosiți trotuarele, acostamentele, iar acolo unde acestea lipsesc mergeți cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveți traficul în față!
- respectați întocmai semnificația semnalizării rutiere (indicatoare sau semafor) și nu circulați pe drumurile publice dacă ați consumat alcool – posibilitatea de a fi accidentat crește semnificativ.
- fiți prudenți pe vreme rea sau întuneric! Pentru a fi vizibili, purtați haine de culori deschise și elemente reflectorizante!
Totodată, pe stradă sau în apropierea ei, jocul copiilor poate fi foarte periculos. Preocupați de joc, copiii uită de mașini ori nu aud claxoanele lor. Se pot produce accidente grave în care victime sunt în principal copiii dar pot suferi și șoferii sau chiar autovehiculele în cauză. Pericolul este agravat iarna din cauza săniușului, patinajului etc.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii