pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Hoață care fura din locuințe, prinsă de polițiștii careieni

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Poliţiştii judiciarişti din Carei, beneficiind de sprijinul colegilor din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Satu Mare şi Serviciului de Acţiuni Speciale, au reuşit în cursul zilei de ieri, 24 mai,
prinderea unei femei de 31 de ani din Ambud, pe care o bănuiesc de comiterea de furturi din locuinţe, pe raza municipiului şi faţă de care au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore.
În urma urma activităţilor specifice desfăşurate de judiciarişti, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic, s-a reţinut în sarcina femeii recidiviste comiterea pe parcursul lunii mai, a două furturi din locuinţă pe raza municipiului Carei, cu un prejudiciu total de aproximativ 9.000 lei.
Din cercetări a rezultat că femeia, pătrundea în locuințe pe timpul zilei, profitând de ușile închise dar neasigurate și sustrăgea bani și bijuterii aflate în portmonee sau lăsate la vedere în imediata apropiere a uşilor de acces.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale cu cea în cauză în stare de reţinere, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentată magistraţilor cu propunere de luare a unor măsuri preventive.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii