Astfel, a fost acroşat din spate un autoturism condus regulamentar, în aceeași direcție, de un bărbat de 70 de ani, din Valea lui Mihai, în momentul în care acesta a frânat pentru a efectua un viraj la stânga, pe un drum lateral.
În urma accidentului rutier, sătmăreanul care conducea primul autoturism a suferit leziuni uşoare.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului.