"Ca urmare a aprobării dosarelor de finanțare în ședința Comitetului de Avizare din data de 19 iulie 2017, Administrația Fondului pentru Mediu a publicat listele cu persoanele juridice acceptate în Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Programul Rabla) și în Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic (Programul Rabla Plus) 2017 și cu persoanele fizice aprobate în cadrul Programului Casa Verde", se arată în comunicat.
Astfel, în această etapă, pentru Programul Rabla au fost acceptate 376 de dosare pentru 920 autovehicule, iar pentru Programul Rabla Plus au fost acceptate 19 dosare pentru 65 autovehicule, dintre care 63 autovehicule pur electrice și 2 electrice hibride.
În cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național pe anul 2017 -Persoane juridice”, Consiliul Județean Satu Mare și Comuna Moftin sunt singurele UAT-uri din județul Satu Mare care au participat, ambele având acceptate câte o mașină. De asemenea, în cadrul proiectului au mai fost aprobate alte trei firme din Satu Mare: LUBEXPERT ROMANIA SRL (2 mașini- 16.400 lei), QUALITY PREST SRL (1 mașină - 6.500 lei) și TEMPLAR SRL (1 mașină - 6.500 lei).
Niciun proprietar - persoană juridică din județul Satu Mare nu a fost interesat de sesiunea sesiunea 15 mai – 29 septembrie 2017 a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic (Programul Rabla Plus). Astfel, pentru Programul Rabla Plus la nivel național au fost acceptate 19 dosare pentru 65 autovehicule, dintre care 63 autovehicule pur electrice și 2 electrice hibride.
În cadrul Programului Casa Verde — persoane fizice, la nivel național au fost aprobate 992 cereri de finanțare, 37 dintre acestea fiind din județul Satu Mare. Sătmărenii acceptați în cadrul programului privind instalarea sistemelor de încălzire regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire au optat pentru panouri presurizate (35) și pompe de căldură (2).