pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

AFM anunţă o nouă sesiune de înscrieri pentru Rabla Clasic şi Rabla Plus

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Administrația Fondului pentru Mediu a reconfigurat etapele de desfășurare a programelor Rabla Clasic și Rabla Plus ca urmare a modificării softului de înscriere în cadrul celor două programe. 

Potrivit noului calendar, în perioada 13-31 mai 2022, se va defășura prima sesiune din noua configurație, timp în care persoanele fizice se vor putea înscrie în cadrul celor două programe prin intermediul dealerilor autorizați, iar persoanele juridice vor putea depune dosarele de finanțare prin accesarea aplicației informatice puse la dispoziție de AFM.

Pentru facilitarea obținerii finanțării, bugetele alocate persoanelor juridice în Programele Rabla Clasic și Rabla Plus vor fi divizate, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice urmând a beneficia de sume dedicate acestora, ținând cont de procedurile de achiziție publică pe care entitățile respective trebuie să le desfășoare.

Cum vor fi împărţiţi banii?

Administraţia Fondului de Mediu a prezentat şi sumele ce vor fi puse la dispoziţia persoanelor fizice şi juridice, în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus.

În plus, AFM a desfășurat o analiză a celor două programe, de la demararea acestora, în anul 2020, până în prezent și a identificat sume neutilizate, care pot fi puse la dispoziție pentru noile sesiuni de înscriere. Astfel, bugetele pentru această sesiune, rezultate în urma suplimentării și care vor fi puse la dispoziție, sunt:

  • Programul Rabla Clasic, beneficiari persoane fizice – 335.500.000 lei;

  • Programul Rabla Clasic, beneficiari persoane juridice – 123.000.000 lei;

  • Programul Rabla Clasic, beneficiari U.A.T.-uri și instituții publice – 50.000.000 lei;

  • Programul Rabla Plus, beneficiari persoane fizice – 262.000.000 lei;

  • Programul Rabla Plus, beneficiari persoane juridice – 190.300.000 lei;

  • Programul Rabla Plus, beneficiari U.A.T.-uri și instituții publice – 100.000.000 lei.

Calendarul de desfășurare a sesiunilor de înscriere în cadrul celor două programe și sumele alocate pentru fiecare categorie de solicitanți sunt disponibile pe site-ul AFM. 

Listele cu producătorii/dealerii auto care au semnat contracte de participare cu AFM sunt publicate pe site-ul instituției, www.afm.ro, la secțiunile programelor.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii