pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Persoane intoxicate cu fum, în urma unui incendiu izbucnit la o casă

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
În această dimineață, la ora 05:29, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ” al judeţului Satu Mare a fost anunțat de producerea unui incendiu la o casă de locuit din municipiul Carei, în care este posibil să fi fost surprinși și locatarii.
La adresa menționată s-au deplasat șase subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei și un echipaj cu o ambulanță SMURD, în vederea acordării îngrijirilor medicale în caz de necesitate.
La momentul sosirii forțelor de intervenție flăcările se manifestau la una dintre încăperile imobilului. Concomitent cu stingerea incendiului, s-a acționat pentru căutarea eventualelor persoane surprinse în interior, fiind găsite două victime: un bărbat în vârstă de aproximativ 48 de ani intoxicat cu monoxid de carbon și o femeie în vârstă de 78 de ani, care acuza stare de rău. După acordarea primelor îngrijiri medicale de către echipajul SMURD, acestea au fost transportate la Spitalul Municipal Carei.
Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
Ca urmare a producerii evenimentului au ars materialele combustibile din încăpere: mobilier, haine, alte materiale textile și 2 uși.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii