Evenimentul este unul anual și este dedicat în exclusivitate administraţiei publice centrale şi locale din România, specialiştilor şi profesioniştilor din domeniu.
Primăria Municipiului Satu Mare a primit Premiul de Excelență pentru proiectul ”Satu Mare te așteaptă acasă”, fiind declarat cel mai bun program implementat în acest an la nivel național.
- "Aşa cum am mai spus, împreună suntem o forță! Doresc să felicit pe această cale inițiatorul acestui proiect, pe domnul Butka Gergo și să mulțumesc întregii echipe pentru implicare şi dăruire!”, a declarat la festivitatea de premiere viceprimarul municipiului Satu Mare, Doina Feher.
Vă reamintim că, programul a pornit din necesitatea de a atrage forță de muncă în Satu Mare, lipsa tinerilor profesioniști fiind semnalată și de companiile sătmărene. În acest context, conducerea Primăriei Municipiului Satu Mare a decis că este momentul să lanseze acest program care urmează să fie continuat și în 2018.