Oamenii sunt nemulțumiți de starea proastă a drumurilor județene, în special porțiune dintre Socond şi Soconzel.
Aceștia s-au prezentat la protest cu steaguri, fluiere și pancarte cu mesajele: ”Plătim taxe majorate, merităm drum al groazei!”, ”Banii la voi, gropile la noi!”.
Printre protestatari s-au numărat și câțiva copii și vârstnici. Cu toții s-au plâns de starea proastă a drumurilor. ”Nu avem nici medic, copiilor le e greu să ajungă la școală, ambulanțele abia ajung la noi!”, ne-au spus protestatarii.