pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Captură record de țigări de contrabandă (foto)

Ieri, 25 aprilie, în jurul orei 12.00, la nivelul Serviciului Teritorial PF Satu Mare s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Pe timpul acțiunii, un echipaj mobil al poliției de frontieră a depistat și oprit în trafic, pentru control, pe raza municipiului Satu Mare, o autoutilitară marca Ford, înmatriculată în România, condusă de către cetățeanul român Ioan H., în vârstă de 30 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramureș.
În urma controlului efectuat asupra autoutilitarei, în remorcă a fost descoperit un spațiu special amenajat din placaj, fapt pentru care șoferul şi autovehiculul au fost duşi la sediul poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor.
În urma efectuării unui control amănunțit, în spațiul special amenajat s-au descoperit mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană, iar în urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 13.720 de pachete cu țigări, marca Jin Ling, în valoare de 160.500 lei.
Drept urmare, țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
De asemenea, autoturismul în valoare de 13.800 lei, folosit la transportul țigărilor, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii