Ieri dimineață, în jurul orei 06.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul român Istvan B., în vârstă de 28 de ani, domiciliat pe raza județului Satu Mare. Acesta conducea un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în România.
În baza unei analize de risc, polițiștii de frontier împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mașinii și bagajelor. Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, cu ajutorul câinelui Speedy din cadrul Biroului Vamal Halmeu, într-un spațiu special amenajat din rezervorul autoturismului, cantitatea de 360 pachete de țigări, de proveniență ucraineană.
Întreaga cantitate de țigări în valoare de 1.620 lei a fost ridicată în vederea confiscării, șoferul fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 7.000 lei de către Biroul Vamal Halmeu, iar autoturismul în cauză a fost ridicat în vederea confiscării.
Și la Sectorul Poliției de Frontieră Tarna Mare, județul Satu Mare, s-a desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate, unde, în jurul orei 13.00, colegii noștri au descoperit între localitățile Valea Seacă și Tarna Mare, într-un lan de porumb, două colete asemănătoare cu cele folosite în activități de contrabandă. Ulterior, în aceeași zonă, au fost descoperite alte patru cutii.
Toate coletele și cutiile au fost transportate la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Tarna Mare, unde s-a stabilit că erau 2.740 pachete de țigări, cu timbru fiscal ucrainean, în valoare de aproximativ 32.000 lei.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.