La data de 18 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați din oficiu despre faptul că o persoană de sex masculin, prin întrebuințarea de violențe, ar fi sustras de la o tânără, de 20 de ani, din comuna Turulung, o geantă și o geacă, în timp ce se afla pe strada Henri Coandă, din municipiul Satu Mare.
Totodată, aceeași persoană la interval de o oră ar fi sustras tot prin întrebuințarea de violențe din posesia unei femei, de 60 de ani, din localitatea Racșa, o geantă în care se afla suma de 18.000 de lei, în timp ce se afla pe strada Vasile Lucaciu, din municipiul Satu Mare.
În urma activităților specifice și a măsurilor întreprinse de polițiști, aceștia au reușit prinderea la scurt timp a persoanei bănuite de comiterea celor două tâlhării și identificarea acesteia, ca fiind un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Satu Mare.Astfel, prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Față de acesta s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore în dosarul penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, urmând ca în cursul zilei de azi, 19 septembrie a.c., să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.