În anul 2018, în județul Satu Mare au mai fost stinse 12 focare de Pestă Porcină Africană, în localitățile Micula, Bercu Nou,Sărăuad, Gherța Mare, Bocicău și Tarna Mare, rămânând active încă șase focare din localitatea Dindești..
La specia porci sălbatici, din cei 48 de mistreți găsiți morți și 633 mistreți împușcați în fondurile de vânătoare de pe raza județului, au fost confirmate 36 cazuri.
DSVSA Satu Mare a asigurat plăta despăgubirilor pentru toate cele 20 de exploatații afectate de pesta porcină africană, despăgubiri în valoare totală de 63.260 de lei.
Directorul executiv al DSVSA Satu Mare, Nicolae Domuța, a declarat pentru Satu Mare News că cele șase focare rămân active până data de 18 ianuarie. Dacă nu se înregistrează alte probleme, după această dată, toate focarele din județ se vor inchide, potrivit aceleiaşi surse.