Inspectoratele școlare trec la autoritățile județene, dar sunt coordonate de Ministerul Educației, potrivit unei variante actualizate a proiectului de ordonanță de urgență pentru a reduce deficitul bugetar, document publicate de stiripesurse.ro. Ieri, Ministerul Educației a reacționat la propunerile din proiectul de ordonanță pe care Ministerul Finanțelor îl pregătește, scrie edupedu.ro.
Structura „Inspectoratele Generale Școlare” nu există în Legea Educației Naționale 1/2011 și nici în noua lege a Educației pentru învățământ preuniversitar, legea 198 din 2023, care va intra în vigoare pe 2 septembrie. În Legea 1/2011 sunt inspectorate școlare, iar în noua lege sunt „direcțiile județene de învățământ preuniversitar.”
Concret, în proiectul de ordonanță de urgență apare că, de la 1 ianuarie 2025, Inspectoratele Generale Școlare aflate în coordonarea /subordonarea /autoritatea Ministerului Educației se transferă la autoritățile publice județene.
Tot în document este menționat că „după intrarea în vigoare a legilor educației, structurile de coordonare a unităților școlare rămân în coordonarea autorităților publice județene.”
„Art. XXII – (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2025 serviciile publice aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea unor autorități publice centrale se transferă în autoritatea/coordonarea/subordonarea autorităților publice județene;
(2) Fac parte din categoriile de servicii publice aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea unor autorități publice centrale următoarele:
a) Direcțiile Județene de Tineret și Sport care se află în coordonarea /subordonarea/autoritatea Ministerului Tineretului și Familiei;
b) Direcții județene de Cultură care se află în coordonarea/subordonarea autoritatea Ministerului Culturii;
c) Direcțiile de Sănătate Publică activitatea de coordonare a unităților sanitare publice precum și a activității de sănătate publică aflate în coordonarea /subordonarea /autoritatea Ministerului Sănătății;
d) Direcțiile Sanitar-Veterinare activitatea de coordonarea a activității sanitar-veterinare publice aflate în coordonarea /subordonarea /autoritatea Autorității Naționale Sanitar-Veterinare;
e) Direcțiile Județene pentru Agricultură aflate în coordonarea /subordonarea /autoritatea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
f) Inspectoratele Generale Școlare aflate în coordonarea /subordonarea /autoritatea Ministerului Educației. După intrarea în vigoare a legilor educației, structurile de coordonare a unităților școlare rămân în coordonarea autorităților publice județene;”
La alin. (6) de la același articol este menționat că inspectoratele școlare se află în dubla coordonare a Ministerului Educației și autorităților publice județene.
Art. XXII – „(6)Serviciile publice descentralizate potrivit alin.(2) se află în dubla coordonare a ministerelor de linie și autorităților publice județene și implementează politicile și strategiile publice de interes național inclusiv programe naționale care sunt date în implementare direcțiilor județene.”
Ce condiții trebuie să îndeplinească inspectoratele școlare până în ianuarie 2025
Cu toate că instituțiile care trec la autoritățile județene trebuie să îndeplinească 2 condiții, pentru a-și desfășura activitatea de la 1 iulie 2025, cerințele pentru inspectoratele școlare se aplică din ianuarie 2025.
Art. XX – „(1) Începând cu data de 1 iulie 2024 instituțiile publice cu personalitate juridică aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea autorităților publice centrale/județene sau locale își pot desfășura activitatea dacă îndeplinesc următoarele condiții cumulative:
a) Au un număr de peste 50 de posturi aprobate conform legii și efectiv ocupate în structurile organizatorice;
b) Activitățile desfășurate de instituțiile publice nu se suprapun sau sunt similare cu alte activități desfășurate de alte instituții publice cu obiect de activitate același sau similar; (…)
(8) Prin excepție de la prevederile alin.(1) pentru instituțiile publice/entități publice inclusiv instituțiile publice asimilate din domeniul educației, sănătății, asistenței și protecției sociale precum și din alte domenii aprobate prin memorandum în Guvernul României termenul de intrare în vigoare este data de 1 ianuarie 2025;
Deputatul UDMR Szabo Odon a anunțat miercuri că, dacă prevederile s-ar aplica în Educație, 40 din cele 42 de inspectorate școlare s-ar desființa, iar școlile cu mai puțin de 50 de angajați ar pierde personalitatea juridică.
În prezent, Legea educației nr. 1 din 2011, în vigoare, prevede la articolul 19, alineatul 1, că sunt unități de învățământ cu personalitate juridică cele:
„cu minimum 300 de elevi;
cu minimum 300 de elevi, preșcolari și antepreșcolari;
cu minimum 150 de preșcolari și antepreșcolari;
cu minimum 100 de elevi și/sau preșcolari, în cazul unităților de învățământ special.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în unitățile administrativ-teritoriale în care numărul total al elevilor, preșcolarilor și antepreșcolarilor nu se încadrează în prevederile alin. (1), se organizează o singură unitate de învățământ cu personalitate juridică”, potrivit legii.
În noua lege a Educației pentru învățământ preuniversitar, legea 198 din 2023, care va intra în vigoare pe 2 septembrie, apare la articolul 16, alineatul 1, că „unitățile de învățământ de stat au personalitate juridică, dacă se organizează și funcționează, după caz, astfel:
a) cu minimum 300 de elevi;
b) cu minimum 300 de elevi, preșcolari și/sau antepreșcolari;
c) cu minimum 140 de preșcolari și/sau antepreșcolari;
d) cu minimum 120 de antepreșcolari;
e) cu minimum 80 de elevi, în cazul unităților de învățământ liceal tehnologic care școlarizează exclusiv în sistem dual;
f) cu minimum 50 de elevi sau minimum 50 de elevi și/sau preșcolari, în cazul unităților de învățământ special;
g) cu minimum 100 de elevi, în cazul unităților de învățământ postliceal”, alături de încă trei alineatecu excepții.
Ministrul Finanțelor Marcel Boloș a ieșit într-o conferință de presă tot săptămâna trecută și a pus lipsa unor salarii decente pentru profesori pe seama “optimizărilor fiscale” ale unor companii din mediul privat, în contextul proiectului de ordonanță menit să acopere găurile bugetare.