Personalul sosit la faţa locului, după efectuarea recunoaşterii, a constatat că, în urma coliziunii unui autoturism de un stâlp de înaltă tensiune au rezultat patru victime dintre care o persoană, în ciuda efectuării manevrelor de resuscitare de către personalul specializat, nu a supravieţuit.
- ”Poliţiştii rutieri negreşteni au intervenit la faţa locului şi au stabilit că un tânăr în vârstă de 25 de ani, a condus autoturismul marca BMW, iar pe fondul conducerii imprudente a intrat în coliziune cu un cap de pod, aflat pe partea dreaptă a direcţiei de deplasare. În urma impactului a rezultat decesul unui tânăr în vârstă de 26 de ani, rănirea gravă a doi tineri de 20 şi respectiv 27 de ani, toţi pasageri în autoturism, şi a conducătorului auto Vasile Ş. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, Vasile Ş. avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Satu Mare.