Incendiul izbucnit azi, în jurul orei 11.30, la un atelier de tâmplărie situat pe raza localității Balta Blondă, a presupus o muncă susținută din partea celor 20 de pompieri sătmăreni prezenți pe amplasament.
Cele 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă dislocate inițial au fost suplimentare cu încă una, deoarece suprafața incendiată era foarte mare (aproximativ 500 mp) și exista riscul extinderii și la restul halei, respectiv la construcția învecinată. Pompierii au procedat la decopertarea acoperișului pentru identificarea tuturor focarelor de incendiu, au reușit protejarea încăperilor unde erau depozitate recipiente cu lacuri și vopsele, a depozitului de materiale, a nivelului inferior al halei și a halei alipite.
În incendiul izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric nu a fost surprins nici un angajat. De asemenea, nici un pompier nu a fost rănit, cu toate că, la un moment dat a avut loc o explozie cauzată de pulberile de lemn care au format un amestec exploziv.
În urma incendiului au ars: structura din lemn a acoperișului pe o suprafață de aproximativ 500 mp, materiale din interiorul halei, semifabricate din lemn și utilaje de prelucrare a lemnului de la nivelul superior al halei.