Zilnic, polițiștii locali amendează între 3 și 4 prostituate, dar și scandalagii. Nici cerșetorii nu scapă de amenzi. Polițiștii amendează zilnic între 5 și 6 cerșetori care își duc veacul în Piața Libertății și în parcurile din zonele Kaufland și Lidl.
Astfel, la Legea 61/ 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, s-au aplicat 190 sancţiuni contravenţionale, dintre care două cu avertisment şi 188 cu amendă în valoare totală de 79.550 lei.
Astfel, polițiștii locali au sancționat sătmăreni care au săvârşit în public acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice, dar și cerșetori, respectiv persoane care au pătruns, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităţilor publice, instituţiilor publice, instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora.
Potrivit raportului de activitate al Poliției Locale, în luna ianuarie au fost aplicate 163 sancţiuni contraveţionale, dintre care 70 cu avertisment şi 93 cu amendă în valoare totală de 21.000 lei, în domeniul edilitar - gospodăresc, pentru nerespectarea ordinii, curăţeniei şi igienei publice în municipiul Satu Mare.
La HG 1391/2006 privind circulaţia pe drumurile publice, s-au aplicat 369 sancţiuni contravenţionale, dintre care 128 cu avertisment şi 241 cu amendă în valoare totală de 71.215 lei.
Pe lângă acţiunile stabilite pentru această perioadă, poliţiştii locali au răspuns la solicitările cetăţenilor adresate direct instituţiei, atât telefonic, cât şi în scris. Numărul sesizărilor primite în luna ianuarie de la sătmăreni se ridică la 321, dintre care 312 au fost telefonice şi 9 reclamaţii scrise. După verificări, cele care s-au confirmat au fost soluţionate, dar au existat şi reclamaţii nefondate.
De asemenea, în cadrul dispeceratului de la Serviciul Supraveghere Video au fost 353 de autosesizări şi au fost predate reprezentanţilor IPJ Satu Mare 8 înregistrari video necesare soluţionării unor cauze de natură contravenţională sau penală.